Dreptul la asistență medicală adecvată în stare de arest preventiv: încălcarea art. 3 și art. 5 CEDO și înlocuirea măsurii preventive

Asistența medicală acordată persoanelor private de libertate diagnosticate cu tulburări psihice constituie un subiect extrem de sensibil în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Potrivit practicii consacrate, articolul 3 din Convenție obligă statele să garanteze că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod corespunzător, lipsa unei asistențe medicale adecvate echivalând cu un tratament inuman sau degradant.

Recent, am invocat acest raționament într-o cauză penală complexă.

În urma demersurilor mele, am solicitat instanței de judecată să dispună ca administrația penitenciarului să comunice apărării tratamentul administrat inculpatului aflat în stare de arest preventiv, precum și scrisoarea medicală pe baza căreia acesta fusese prescris.

Din înscrisurile comunicate de Penitenciarul București-Rahova a reieșit că inculpatului, diagnosticat cu tulburare organică de personalitate și retard mental moderat, i se administra un tratament psihotrop în baza unei scrisori medicale din decembrie 2025, a cărei valabilitate era de strict 6 luni. La data verificării măsurii preventive (octombrie 2026), inculpatul fusese tratat timp de 4 luni în baza unui document medical expirat, fără a fi reevaluat de un specialist.

Am învederat instanței că lipsa reevaluării periodice afectează direct reușita tratamentului și contravine garanțiilor privind privarea legală de libertate (art. 5 CEDO). Instanța a achiesat la argumentele apărării și a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, obligând totodată inculpatul să efectueze un consult psihiatric de specialitate.

Această soluție reconfirmă importanța verificării riguroase a condițiilor de detenție și a respectării drepturilor fundamentale în procesul penal.